Aberatia numita "impozit forfetar"

Ultimele saptamani au adus in prim-planul dezbaterii politicilor anticriza o masura, pe cat de noua, pe atat de proasta. Argumentul ca ea functioneaza si in alte tari ale Uniunii Europene nu sta in picioare, dat fiind ca mediul de afaceri din Romania nu seamana, nici pe departe, cu cel din tari cu o economie de piata si un sector privat consolidat.
De ce oare o buna parte din banii europeni alocati Romaniei sunt destinati finantarii de proiecte in cadrul Programului Operational Sectorial - "Cresterea competitivitatii economice", accentul fiind pus (intr-o proportie covarsitoare) pe investitiile facute de catre IMM? De ce oare microintreprinderile pot primi finantare prin Programul Operational Regional? De ce oare Comisia Europeana considera ca o firma care are cel mult 3 ani vechime nu poate fi considerata ca fiind "in dificultate" doar pentru ca inregistreaza pierdere?
In plus, principiile pe care Codul fiscal valabil pentru anul 2009 le stabileste in ceea ce priveste impozitul pe profit (respectiv, impozitul pe venitul microintreprinderilor) impun, ca in cazul oricarui impozit direct, o corelatie stransa intre obiectul impozitarii (profitul, salariul, terenul etc.) si plata impozitului pe profit, salariu sau teren (atat ca obligatie, cat si ca marime). Extrapoland rationamentul ministrului de finante, ar trebui ca persoanele care nu au deloc venituri sau cei care n-au terenuri sau case, sa plateasca un impozit pe salariu/teren/casa minim. Asa cum o persoana fizica nu este obligata sa munceasca si, implicit, sa plateasca impozit pe venit, asa si o persoana juridica (in cazul de fata, o societate comerciala) nu ar trebui obligata la plata unui impozit pe profit, daca nu are asa ceva.
Luand in calcul argumentul ca unele firme isi supraestimeaza cheltuielile in incercarea de a evita plata impozitului pe profit, distorsionand concurenta si privand statul de o serie de venituri, nu vad de ce o suprataxare a tuturor firmelor este mai echitabila? In rest, niste controale mai serioase ale autoritatilor competente privind structura cheltuielilor declarate de catre firme ar fi mai utile.
Pornind de la premisa ideii de solidaritate, cred ca o solutie mult mai practica si, cu siguranta, mult mai echitabila ar fi fost introducerea unui impozit pe venit, calculat ca procent din cifra de afaceri (de exemplu, 1%). Astfel, cine ar avea cifra de afaceri de 10.000 lei, ar plati 100 lei, cine vinde de 1.000.000 lei, ar trebui sa plateasca 10.000 lei. In acest mod, n-ar mai exista riscul distorsionarii rentabilitatii firmei prin cheltuieli exagerate, fiecare ajutand pe masura capacitatii sale financiare.
Insa, argumentul cel mai important impotriva acestei masuri il constituie criza economica. Intr-o astfel de conjunctura, e mult mai importanta stabilitatea agentilor economici si existenta unui cadru proprice desfasurarii unei activitati productive (cu efecte pozitive asupra nivelului de ocupare a fortei de munca), decat rezolvarea unei probleme morale, de genul: "oare e corect ca o firma sa inregistreze pierdere?" Toate teoriile moderne cu privire la ce masuri anticriza sunt recomandate pun in centrul atentiei ofertantul, producatorul. In acest context, cresterea poverii fiscale va avea rezultatele pozitive scontate? Nu prea cred.

Lupii moralisti

In orice domeniu exista nevoia unor repere, a unor opinii specializate, neutre si credibile. In sport, dat fiind faptul ca publicul larg fie nu se pricepe la toate sporturile, fie nu poate urmari toate evenimentele si competitiile, presa sportiva devine acea sursa de informatie veridica. Dar ce facem in situatia in care gazetarul sportiv dovedeste un partizanat evident si incearca sa canalizeze cititorul/ascultatorul/spectatorul in directia formarii unor opinii subiective? In situatia in care toti asa-zisii specialisti au blamat, de-a lungul timpului, comportamentul arbitrului Tudor, care incerca sa iasa in evidenta la fiecare meci, cum poate fi catalogat, de exemplu, un comentariu la un meci de fotbal presarat abundent cu trairi si descatusari emotionale intr-o singura directie? Sau cum mai poate fi numit jurnalist, cineva care transmite supozitii si informatii neverificate, aduce acuze, fara a da dovada de echidistanta si impartialitate? Sau mai poate fi numita presa sportiva o presa de opinie, in care ponderea cea mai mare o au blogurile ziaristilor si parerile lor despre n lucruri, in timp ce informatia in sine a devenit o raritate? Ca sa nu mai spunem ca fotbalul ocupa 99% din spatiul editorial, in timp ce celelalte sporturi - la care performantele romanilor sunt mult mai mari - sunt tratate la rubrica "Diverse".

As vrea ca Andone sa preia nationala pentru ca...

1. A dovedit ca antrenor la echipe de club ca poate sa faca performanta.
2. Stie sa aseze jucatorii in teren, sa ii motiveze.
3. Nu i-a lasat niciodata pe jucatori sa devina prea aroganti sau sa li se urce la cap pozitia in clasament.
4. Nu a fost implicat in niciun scandal si nu a prea participat la ceea ce numim "circul" din fotbalul romanesc.
5. Nu a mai avut pana acum, spre deosebire de Boloni sau Hagi, ocazia sa dovedeasca ce poate sa faca la nationala.
6. A stiut sa plece atunci cand nu mai era dorit la o echipa.
7. S-a putut desprinde de scaunul de antrenor chiar si atunci cand era pe locul intai in clasament.
8. Stie sa vorbeasca si, mai mult, are curajul sa vina la conferintele de presa si cand pierde echipa pe care o antreneaza.
9. Are simtul masurii.
10. Stie sa laude jucatorii exact atat cat trebuie, dar sa ii si certe exact cat e nevoie pentru a nu ii descuraja.

Sa speram ca se va face dreptate

Dintotdeauna, am sustinut ca fotbalul nu mai poate fi considerat un simplu sport. A devenit o afacere, o sursa de audienta pentru televiziuni si tiraje pentru ziare, un spectacol, mai apropiat de un show decat de performanta, fair-play si onoare. Toate celelalte sporturi sunt neglijate iar reusitele (de cele mai multe ori, mult mai stralucitoare decat a obtinut fotbalul romanesc vreodata) tratate la "diverse". Ce e mai frustrant e ca, intr-un fotbal intern dominat de scandaluri, blaturi, valize, razboaie mediatice, multa incompetenta si aroganta, echipa nationala ramasese un simbol, de care majoritatea romanilor erau mandri. In ultimii 20 de ani, de ea s-au legat sperantele microbistilor romani in a scoate capul in fotbalul european si mondial. Rezultatele rusinoase din prezenta campanie de calificare reprezinta dovada incontestabila ca si echipa nationala a fost "murdarita" de practicile atat de uzitate in diviziile autohtone. Ce e mai dureros e ca nimeni nu si-a asumat esecul, nu a luat vreo masura si nu a avut viziune - viziunea dezastrului ce se prefigura inca de la sfarsitul ultimului turneu final. Asa cum Andone sau Rednic au parasit echipe titrate, desi se aflau pe primul loc in clasament, doar pentru ca patronilor li se parea ca "jocul nu merge" sau ca "au pierdut vestiarul", asa cineva de la FRF trebuia sa intuiasca directia gresita catre care se indrepta nationala. Dar cine sa ia astfel de masuri, in momentul in care singurul sef la nationala a fost selectionerul? De cand manageriatul e acelasi lucru cu antrenatul? Chiar nu poate exista un control sau o evaluare continua din partea celui care plateste? As vrea sa vad si eu un angajat care da socoteala patronului doar din doi in doi ani.

"Geopolitica" regionala

In ultimii ani, iesenii au fost mandri ca sunt reprezentati in "politica mare", adica la varful conducerii principalelor partide parlamentare. In guvernarea trecuta, Relu Fenechiu a reusit sa impuna cativa ministri de la Iasi, in actuala guvernare Gheorghe Nichita a participat activ la negocierea aliantei cu PDL si la alcatuirea guvernului, in timp ce Dan Carlan a reusit, desi nu a intrat in Parlament, sa obtina un post de secretar de stat la Ministerul Mediului. Toti sunt, cu siguranta, bine vazuti si, poate, eficienti la nivel central. Insa, o simpla analiza comparativa a distributiei geografice a proiectelor de infrastructura deja aprobate in cadrul Programului Operational Regional in Regiunea Nord-Est ne arata cata preocupare pentru "reducerea decalajelor economice si sociale" exista la nivelul reprezentantilor locali: Suceava - 5 proiecte, Botosani - 3 proiecte, Bacau - 2 proiecte, Iasi - 2 proiecte, Neamt - 1 proiect, Vaslui - o proiecte. Sa intelegem ca nu au fost depuse mai multe din partea autoritatilor iesene? Sau cele care au fost depuse nu au fost bune? Sau, poate, judetul Iasi nu are nevoie de banii europeni?