Sa speram ca se va face dreptate

Dintotdeauna, am sustinut ca fotbalul nu mai poate fi considerat un simplu sport. A devenit o afacere, o sursa de audienta pentru televiziuni si tiraje pentru ziare, un spectacol, mai apropiat de un show decat de performanta, fair-play si onoare. Toate celelalte sporturi sunt neglijate iar reusitele (de cele mai multe ori, mult mai stralucitoare decat a obtinut fotbalul romanesc vreodata) tratate la "diverse". Ce e mai frustrant e ca, intr-un fotbal intern dominat de scandaluri, blaturi, valize, razboaie mediatice, multa incompetenta si aroganta, echipa nationala ramasese un simbol, de care majoritatea romanilor erau mandri. In ultimii 20 de ani, de ea s-au legat sperantele microbistilor romani in a scoate capul in fotbalul european si mondial. Rezultatele rusinoase din prezenta campanie de calificare reprezinta dovada incontestabila ca si echipa nationala a fost "murdarita" de practicile atat de uzitate in diviziile autohtone. Ce e mai dureros e ca nimeni nu si-a asumat esecul, nu a luat vreo masura si nu a avut viziune - viziunea dezastrului ce se prefigura inca de la sfarsitul ultimului turneu final. Asa cum Andone sau Rednic au parasit echipe titrate, desi se aflau pe primul loc in clasament, doar pentru ca patronilor li se parea ca "jocul nu merge" sau ca "au pierdut vestiarul", asa cineva de la FRF trebuia sa intuiasca directia gresita catre care se indrepta nationala. Dar cine sa ia astfel de masuri, in momentul in care singurul sef la nationala a fost selectionerul? De cand manageriatul e acelasi lucru cu antrenatul? Chiar nu poate exista un control sau o evaluare continua din partea celui care plateste? As vrea sa vad si eu un angajat care da socoteala patronului doar din doi in doi ani.